www.suflaredeviata.ro
Va astept in aceeasi suflare!
Strigatul meu are ecou intr-o alta lume, de care ma desparte doar o viata inchinata pamantului
Multi dintre noi ne punem aceasta intrebare chiar si dupa ce avem un legamant personal: Oare am gasit cu-adevarat pe Dumnezeu?
Sa spunem ca sunt democratic si ii spun copilului meu de numai 2 ani in felul urmator:
"Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-am primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, câte mii de Iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, care trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială, şi păzeşti Legea. Cu privire la Neamurile, care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei." - Fapte 21:18-26.
Articol preluat dintr-un email mass.
Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):